Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Expoziția itinerantă „Viața cotidiană în cărți poștale (1914-1918): dincoace și dincolo de Carpați”

05-12-2025 @ 9:00 am - 19-12-2025 @ 10:00 pm

Direcția Patrimoniu Cultural Universitar a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, prin Muzeul Alexandru Duma, organizează expoziția itinerantă „Viața cotidiană în cărți poștale (1914-1918): dincoace și dincolo de Carpați”. Expoziția este realizată în colaborare cu Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” din București, Serviciul Județean Satu Mare al Arhivelor Naționale, Colegiul Național „Gheorghe Șincai” și Colegiul Național „George Barițiu” din Cluj-Napoca.

Considerată de istoricii mijloacelor media drept echivalentul SMS-urilor actuale, cartea poștală a cunoscut o perioadă de glorie de aproximativ cincizeci de ani, care a inclus Primul Război Mondial și s-a sfârșit aproape în același timp cu acesta. Pe parcursul celor patru ani de război, cartea poștală a reprezentat o modalitate curentă de comunicare între cei de pe front și cei rămași acasă. Această expoziție își propune să evidențieze atât diversitatea imagistică a cărților poștale care au circulat pe timp de război în Transilvania și în Regatul României, cât și bogăția de informații ce pot fi deduse din conținutul acestora, în ciuda caracterului prin definiție sintetic al mesajului.

Vernisajul expoziției are loc vineri, 5 decembrie 2025, de la ora 9:00, la Colegiul Național „George Barițiu”. Evenimentul este coordonat de prof. Andrei Dălălău.

Detalii

Începe:
05-12-2025 @ 9:00 am
Se termină:
19-12-2025 @ 10:00 pm
Categorii Eveniment:
,

Organizator

Muzeul Alexandru Duma
Telefon:
0743 063 956
Email:
duma.muzee@ubbcluj.ro

Loc de desfășurare

Colegiul Național „George Barițiu”
Strada Emil Isac, nr. 10
Cluj-Napoca, Cluj 400023 Romania
+ Hartă Google
12-10-2026 @ 4:00 pm
16-07-2027 @ 12:30 pm
Muzeul Alexandru Duma anunță lansarea înscrierilor pentru cele patru „Ateliere de gândire critică” pe care le organizează în anul universitar 2026-2027 sub titlul „Războiul secret: de la spionaj la rezistență”. Perioadele de desfășurare sunt următoarele: – 12 oct. – 23 nov. 2026 – 1-29 mar. 2027 – 10 mai – 7 iunie 2027 – 6-16 iulie 2027 În semestrul de toamnă și în cel de primăvară, întâlnirile au loc în zilele de luni, de la 16:00 la 17:30. Atelierul din…
05-10-2026 @ 6:00 pm
04-12-2026 @ 3:00 pm
Direcția Patrimoniu Cultural Universitar a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, prin Muzeul Alexandru Duma, vă invită să vizitați expoziția „Istoria atletismului universitar clujean. Tradiție și performanță (1919-2026)”. Aceasta este rezultatul colaborării dintre Muzeul Alexandru Duma, Clubul Sportiv „Universitatea” Cluj și Departamentul de Jurnalism și Media Digitală al Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării a Universității Babeș-Bolyai. Expoziția este dedicată secției de atletism a Clubului Sportiv „Universitatea” Cluj, primul club universitar și polisportiv din țară, fondat în noiembrie 1919. Cu…
29-09-2026 @ 12:00 pm
22-10-2026 @ 12:00 pm
Universitatea Babeș-Bolyai, prin Direcția Patrimoniu Cultural Universitar și Vivarium UBB, are plăcerea de a vă invita la vernisajul expoziției temporare „Între apă și uscat. Speciile de amfibieni ale României”. Expoziția reunește majoritatea speciilor de amfibieni din țara noastră și oferă oportunitatea de a explora viața unora dintre cele mai adaptabile și misterioase creaturi de pe planetă, care stăpânesc atât mediul acvatic, cât și cel terestru. Imaginile sunt însoțite de informații referitoare la speciile prezentate, importanța ecologică a amfibienilor și provocările…
25-09-2026 @ 6:00 pm
25-09-2026 @ 8:00 pm
Muzeul Tehnic al Facultății de Inginerie UBB Reșița, coordonat de Direcția Patrimoniu Cultural Universitar a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, vă invită la atelierul „De la metal la formă: atelier de turnare a aluminiului”, în cadrul Festivalului de Științe și Industrie organizat de Fundația Comunitară Banatul Montan. Atelierul readuce în prim-plan meșteșugul turnării aluminiului. Inspirată de patrimoniul industrial local și de tradiția tehnică universitară, demonstrația practică oferă participanților ocazia de a descoperi procesul de transformare a metalului, de la materie primă…