În Săptămâna Patrimoniului UBB, organizată de Direcția Patrimoniu Cultural Universitar a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Muzeul Alexandru Duma vă invită să luați parte la patru ateliere reunite sub titlul HISTORY GAMES. Ele au ca punct de pornire patru jocuri de societate apreciate, chiar premiate, inspirate de evenimentele din jurul și din timpul Primului Război Mondial. Acestea vor fi utilizate pentru dezbaterea unor teme esențiale referitoare la această perioadă istorică.
Atelierele se vor desfășura în cadrul expoziției temporare dedicate sportului universitar din Cluj, de la începuturile sale în universitatea românească clujeană, imediat după încheierea Primului Război Mondial, până în prezentul imediat.
Atelier 1: Între camaraderie și adversitate
Data: 10 iunie 2025
Ora: 11:00 – 12:30
Locație: Muzeul Alexandru Duma – Calea Moților nr. 11, sala 502, etaj 5.
Intrarea este liberă.
Vă așteptăm cu drag!

25-11-2025 @ 5:00 pm
31-12-2025 @ 5:00 pm
Direcția Patrimoniu Cultural Universitar a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, prin Muzeul Alexandru Duma, în colaborare cu Muzeul Județean Satu Mare organizează expoziția temporară „Viziuni paralele Alexandru Duma – Aurel Popp. Impresii imediate din Marele Război”. Expoziția are loc la sediul Muzeului de Artă din Satu Mare în perioada 25 noiembrie – 31 decembrie 2025. Între destinul artistului Alexandru Duma (1887-1916), din Tăuții de Sus, și cel al artistului sătmărean Aurel Popp (1879-1960) există numeroase paralelisme. Ambii au fost mobilizați ca…
22-11-2025 @ 10:00 am
22-11-2025 @ 4:00 pm
Doriți să știți mai multe despre...
Cum pot fi ajutate păsările iarna?
De ce hrană au nevoie?
Când și cum le hrănim?
Cum se pot construi hrănitori accesibile și sigure pe întreaga durată a iernii?
Dacă răspunsul este DA, vă așteptăm la Atelierul de hrănitori!
17-11-2025 @ 6:00 pm
19-12-2025 @ 3:00 pm
Direcția Patrimoniu Cultural Universitar a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, prin Muzeul Alexandru Duma, vă invită să vizitați expoziția Chipuri emblematice ale sportului universitar clujean oglindite în caricatura lui Virgil Tomuleț. Expoziția este rezultatul colaborării dintre Muzeul Alexandru Duma, Clubul Sportiv „Universitatea” Cluj și Departamentul de Jurnalism și Media Digitală al Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării a Universității Babeș-Bolyai. Expoziția are în centru un ansamblu de caricaturi ale unor personalități ale sportului clujean, realizate de un artist renumit…
17-11-2025 @ 4:00 pm
17-11-2025 @ 5:30 pm
Ultima întâlnire din această serie a „Atelierului de gândire critică” de la Muzeul Alexandru Duma este o ocazie de împărtășire a preocupărilor personale în raport cu tema sa generală. Alături de cele trei invitate ale muzeului, sunteți bineveniți să aduceți în discuție alte subiecte relevante pentru ceea ce a însemnat viața savanților pe timp de război. Vă așteptăm la muzeu luni, 17 noiembrie 2025, de la ora 16.00! De la ora 18:00, veți putea lua parte în continuare la vernisajul…