Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Voluntar 5.0 – Program oferit de Arhiva Istorică a Universității Babeș-Bolyai

20-10-2025 @ 2:00 pm - 5:00 pm

Data: 20 octombrie 2025

Ora: 14.00

Locația: Calea Moților, nr. 11, UBB Art Hall (sala 300)

Scopul evenimentului:

  • Acordarea adeverințelor și diplomelor pentru voluntarii din anul universitar 2024-2025
  • Lansarea Apelului pentru programul de voluntariat din anul universitar 2025-2026 în domeniul arhivisticii digitale și arhivisticii clasice.

Participanți:

  • Emilia Cismaș, șef serviciu Arhiva Istorică a Universității Babeș-Bolyai
  • Diana Nemeș, Biroul pentru Voluntariat din cadrul Universității Babeș-Bolyai
    Coordonatorii programului de voluntariat:
  • Doc. IA dr. Florin Nicolae Ardelean
  • Doc. IA dr. Ovidiu-Emil Iudean

––––

Începând din anul universitar 2021/2022, Arhiva Istorică a Universității Babeș-Bolyai a inițiat un proiect menit să se adreseze studenților interesați de domeniul arhivisticii, în cadrul căruia aceștia să dobândească cunoștințe noi și să le dezvolte pe cele deja deținute referitoare atât la activități din sfera arhivisticii clasice (ordonare, numerotare, inventariere), cât și din cea a arhivisticii digitale (crearea de metadate, dezvoltarea de strategii de conservare pentru documente digitalizate).

De-a lungul celor patru ani de implementare a programului „Voluntar la Arhiva UBB” – adresat în principal studenților Facultății de Istorie și Filosofie, dar la care au luat parte studenți și de la alte facultăți din cadrul UBB și chiar elevi ai liceelor din Cluj-Napoca – voluntarii au fost implicați în diverse activități, în urma cărora:

  • S-au familiarizat cu patrimoniul documentar-arhivistic al UBB
  • Au prelucrat document din format analog în format digital
  • Și-au dezvoltat abilități de utilizare a programului Microsoft Office (Excel)
  • Au dobândit cunoștințe noi despre trecutul Universității Babeș-Bolyai
  • Au învățat despre importanța bazelor de date pentru cercetarea istorică

Dacă vrei să fii și tu parte a programului pe parcursul anului universitar 2025-2026, înscrie-te ca voluntar la Arhiva Istorică UBB, trimițând un email la ovidiu.iudean@ubbcluj.ro sau florin.ardelean@ubbcluj.ro, menționând numele, facultatea, specializarea și anul de studiu.

Grăbește-te! Doar 15 locuri disponibile!

Detalii

Dată:
20-10-2025
Oră:
2:00 pm - 5:00 pm

Organizator

Serviciul Arhiva Universității

Loc de desfășurare

UBB Art Hall
Calea Moților 11
Cluj-Napoca, Cluj 400001 Romania
+ Hartă Google
09-03-2026 @ 4:00 pm
09-03-2026 @ 5:30 pm
La polul opus față de atelierul precedent, dedicat unui savant pacifist dintr-o țară neutră, subiectul acestui atelier este un alt savant, nu doar dintr-o țară beligerantă, ci și inițiator al unei metode de luptă care, conform estimărilor, a cauzat, până la finalul războiului, un milion și jumătate de victime. Cu toate acestea, în 1918, primea Premiul Nobel pentru chimie, nu fără proteste în lumea savantă. Despre circumstanțele care au făcut posibil acest paradox și despre efectele lor până în contemporaneitate,…
02-03-2026 @ 4:00 pm
02-03-2026 @ 5:30 pm
Când vorbim despre caracterul Mondial al Primul Război, tindem să trecem cu vederea țările care au rămas neutre pe durata acestei conflagrații. Savantul despre care vom vorbi în cadrul acestui atelier provine dintr-o asemenea țară. Pe lângă activitatea sa științifică, esențială pentru trecerea de la perspectiva fizicii clasice asupra universului la perspectivele contraintuitive ale secolului XX, el a fost și un reputat promotor al păcii și mediator al conflictelor internaționale, în special în lumea academică. Despre aceste aspecte și implicațiile…
28-02-2026 @ 10:00 am
01-03-2026 @ 2:30 pm
Evenimentul Mărțișoare pentru animale – ediția a V-a se organizează în fiecare primăvară la Muzeului Zoologic al Universității Babeș-Bolyai, în continuarea tradiției instituite prin edițiile de interior ale Zilei Interacțiunii Om-Animal UBB-USAMV Cluj-Napoca (#ZIOA). Evenimentul va avea loc în 28 februarie – 1 martie 2026, orele 10:00-14:30, în spațiul Muzeului Zoologic al UBB, Str. Clinicilor nr. 5-7. Este un eveniment deschis spre comunitate, cu scopul de a promova cunoștințe și atitudini optime față de animale, precum și de a populariza…
23-02-2026 @ 4:00 pm
23-02-2026 @ 5:30 pm
Luni, 23 februarie, de la ora 16:00, vă așteptăm la prima întâlnire din cadrul seriei de primăvară a „Atelierului de gândire critică” de la Muzeul Alexandru Duma. „Ce-i într-un nume?” se întreba un personaj celebru, ajungând la concluzia că este doar o convenție. În cadrul acestui prim atelier, vom descoperi că un nume poate fi și o întreagă istorie. Vom discuta atât despre circumstanțele care au inspirat anume denumiri științifice, pe care le utilizăm fără să ne gândim prea mult…