Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Expoziție ARTMiND(S) și lansare album aniversar

11-12-2025 @ 6:00 pm - 15-01-2026 @ 5:00 pm

Direcția Patrimoniu Cultural Universitar a Universității Babeș-Bolyai, prin Galeria Paul Sima, în colaborare cu Departamentul de Pictură al Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca, vă invită la vernisajul expoziției ARTMiND(S) și la lansarea albumului aniversar care marchează un deceniu de parteneriat între cele două instituții.

Albumul aniversar prezintă lucrările intrate în patrimoniul UBB ale artiștilor care au expus de-a lungul timpului în Galeria Paul Sima, constituind o veritabilă pinacotecă. Fiecare operă de artă este însoțită de un fragment din textul critic asociat expozițiilor realizate, oferind o perspectivă asupra evoluției artistice și a dialogului cultural dintre UBB și UAD.

Expoziția ARTMiND(S) reunește de această dată lucrările a șase artiști – foști expozanți ai Galeriei Paul Sima – care au lăsat în urmă creații reprezentative și care, de această dată, propun o nouă perspectivă artistică. Lucrările recente vor fi prezentate în paralel cu cele expuse anterior, oferind o incursiune în evoluția stilistică și conceptuală a fiecărui autor. Evenimentul își propune să evidențieze dialogul dintre trecut și prezent, între memoria artistică și expresia contemporană.

Expun Luiza Alicu, Sebastian Boca, Maria Chiorean, Gabriela Cojocaru, Larisa Lomotă, Dora Pop și Mădălina Vîrgolici.

Evenimentul va avea loc joi, 11 decembrie 2025, la ora 18:00, în spațiul Galeriei Paul Sima (Clubul Casei Universitarilor, strada Emmanuel de Martonne nr. 1).

Evenimentul este organizat cu sprijinul Cramelor Recaș.

Expoziția poate fi vizitată până în data de 15 ianuarie 2026, de luni până vineri, în intervalul orar 15:00–17:00.

Intrarea este liberă!

Detalii

Începe:
11-12-2025 @ 6:00 pm
Se termină:
15-01-2026 @ 5:00 pm
Categorii Eveniment:
,
  • Etichete Eveniment:, , , , ,
  • Organizator

    Galeria Paul Sima
    Telefon:
    0755 219 898
    Email:
    sergiu.man@ubbcluj.ro

    Loc de desfășurare

    Galeria Paul Sima
    Str. Emmanuel de Martonne nr. 1
    Cluj-Napoca, Cluj 400090 Romania
    + Hartă Google
    Telefon:
    0755 219 898
    23-02-2026 @ 4:00 pm
    30-03-2026 @ 5:30 pm
    Muzeul Alexandru Duma anunță lansarea înscrierilor pentru cele două „Ateliere de gândire critică” pe care le organizează în 2026 sub titlul „Savanții și războiul”. Perioadele de desfășurare sunt următoarele: – 23 februarie – 30 martie 2026 – 14-24 iulie 2026 Întâlnirile atelierului de primăvară au loc în zilele de luni, de la 16:00 la 17:30. Atelierul din iulie 2026 va avea loc zilnic, de marți până vineri, timp de două săptămâni. Înscrierile se pot face pe tot parcursul anului academic,…
    05-02-2026 @ 6:00 pm
    05-03-2026 @ 5:00 pm
    Direcția Patrimoniu Cultural Universitar a Universității Babeș-Bolyai (UBB), prin Galeria Paul Sima, în colaborare cu Departamentul Pictură al Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca (UAD), vă invită la vernisajul expoziției ARTMiND „Via contemplativa”, cu participarea doctoranzilor Costel Chițimuș, Călin Dumitrașcu, Gheorghi Schein. Expoziția este curatoriată de drd. Gheorghi Schein și coordonată de lector univ. dr. habil. Georgeta-Olimpia Bera. Natura are capacitatea de a capta spiritul prin profunzimea ei, îndrumându-ne spre o stare de meditație. Experiența vizuală, în subiectivitatea ei, ne duce…
    27-01-2026 @ 1:00 pm
    27-02-2026 @ 3:00 pm
    Direcția Patrimoniu Cultural Universitar a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, prin Muzeul Virtual și Documentar al Holocaustului din Nordul Transilvaniei, organizează, cu ocazia Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, evenimentul „Auschwitz în miniaturi”. Rezultat al colaborării dintre Muzeul Holocaustului și Colegiul Tehnic Energetic din Cluj-Napoca, evenimentul oferă publicului o reproducere miniaturală a complexului de lagăre de la Auschwitz, centrul simbolic al Holocaustului, unde au fost exterminați peste un milion de evrei. Vernisajul va fi deschis cu o introducere istorică prezentată…
    12-01-2026 @ 3:00 pm
    12-01-2026 @ 4:30 pm
    Muzeul Alexandru Duma din cadrul Direcției Patrimoniu Cultural Universitar a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca vă invită să participați la un atelier de caricaturi organizat în ambianța inspiratoare a expoziției temporare pe care o găzduiește în prezent: „Chipuri emblematice ale sportului universitar clujean oglindite în caricatura lui Virgil Tomuleț”. Expoziția are în centru un ansamblu de portrete și caricaturi ale unor personalități ale sportului clujean, din anii 1920 până în prezent, realizate de renumitul artist al Clujului. Pornind de la aceste…