
Muzeul Alexandru Duma anunță debutul celui de-al doilea „Atelier de gândire critică” din anul universitar 2024-2025 sub titlul „Mari scriitori ai Marelui Război. Între două lumi”. Noul atelier se va desfășura în perioada 3 martie – 14 aprilie 2025.
Înscrierile pentru atelierul de vară, care va avea loc între 15 și 25 iulie 2025, sunt și ele deschise.
Întâlnirile atelierului de primăvară au loc în zilele de luni, de la 16:00 la 17:30. Atelierul din iulie 2025 va avea loc zilnic, de marți până vineri, timp de două săptămâni. Înscrierile se pot face pe tot parcursul anului academic, în limita locurilor disponibile, urmând acest link: https://forms.gle/djdcG5ou99y55aP99
Participanții din acest an vor avea ocazia să (re)descopere câțiva dintre scriitorii reprezentativi ai literaturii mondiale și diferitele roluri pe care Primul Război Mondial le-a jucat atât în viața lor personală, cât și în privința carierei lor ulterioare, urmând să dezbată în ce măsură succesul lor s-a datorat traversării acestei experiențe traumatizante. De-a lungul atelierelor, accentul se va muta dinspre biografie spre scrierile direct inspirate de război, iar apoi spre alte aspecte remarcabile ale acestor personalități. Cel puțin o întâlnire a fiecărei serii de ateliere este rezervată unui nume surpriză, propus de noi sau de invitații/voluntarii muzeului, care va fi dezvăluit doar în contextul acelei întâlniri.
Vă așteptăm cu drag!

27-03-2026 @ 2:00 pm
27-03-2026 @ 4:00 pm
Direcția Patrimoniu Cultural Universitar a Universității Babeș-Bolyai, prin Muzeul Memorial David Prodan, vă invită la prelegerea Istorie sau filosofie? O posibilă dispută asupra înțelegerii omului, susținută de prof. univ. dr. Aurel-Teodor Codoban. Pornind de la întrebarea „Cine înțelege mai bine omul, istoria sau filosofia?”, prelegerea are în centru relația dintre cele două discipline ca sisteme de gândire care se ocupă de existența și de activitatea umană. Ca modalități prin care omul s-a analizat pe sine, istoria și filosofia și-au construit…
26-03-2026 @ 6:00 pm
26-03-2026 @ 6:00 pm
Direcția Patrimoniu Cultural Universitar a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, prin Sala Liviu Vlad, vă invită la vernisajul expoziției Artyo – Kelemen Borostyán, realizată în colaborare cu Departamentul de Pictură al Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca. Artista propune o serie de lucrări în care figura umană devine elementul central al unui dialog vizual marcat de tensiuni, apropieri și distanțe. Formele, adesea abstractizate, surprind dinamica relațiilor interumane, între dorința de comunicare și tendința de retragere. Gestualitatea și procesul spontan de…
23-03-2026 @ 4:00 pm
23-03-2026 @ 5:30 pm
A cincea întâlnire a „Atelierului de gândire critică” de la Muzeul Alexandru Duma revine la tema contribuțiilor feminine în domeniul științei, în special în prima jumătate a secolului XX. Între reprezentantele lumii savante care vor fi aduse în discuție în cadrul acestui atelier de invitata noastră, d-ra Cristina Zaha, doctorandă la Facultatea de Istorie și Filosofie, se numără: Mileva Marić, Lise Meitner și Rosalind Franklin. Vă așteptăm la muzeu luni, 23 martie 2026, de la ora 16.00!
19-03-2026 @ 1:30 pm
20-04-2026 @ 4:00 pm
Academia Română Filiala Cluj-Napoca, Institutul de Istorie „George Barițiu” și Centrul de Studii Transilvane ale Academiei Române, Universitatea Babeș-Bolyai, prin Direcția Patrimoniu Cultural Universitar și UBB Cultural, Arhivele Naționale ale României și Comitetul Național al Istoricilor Români organizează joi, 19 martie 2026, de la ora 13:30, în sala de conferințe a Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române (str. Republicii, nr. 9, etajul 2), un eveniment cultural de anvergură, desfășurat sub egida Centenarului Comitetului Internațional de Științe Istorice. În cadrul evenimentului, care…