Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

ATELIER DE GÂNDIRE CRITICĂ 2

15-07-2026 @ 11:00 am - 12:30 pm

Afiș al evenimentului „Atelierul de Gândire Critică – Olanda în Marele Război”, organizat de Muzeul Alexandru Duma. Evenimentul are loc în 15 iulie 2026, ora 11:00, la Muzeul Alexandru Duma, Calea Moților nr. 11, sala 502. Designul include un fundal în nuanțe de albastru și roz, cu ilustrații stilizate reprezentând o floare și o pasăre.

Când vorbim despre caracterul Mondial al Primul Război, tindem să trecem cu vederea țările care au rămas neutre pe durata acestei conflagrații. Savantul despre care vom vorbi în cadrul acestui atelier provine dintr-o asemenea țară. Pe lângă activitatea sa științifică, esențială pentru trecerea de la perspectiva fizicii clasice asupra universului la perspectivele contraintuitive ale secolului XX, el a fost și un reputat promotor al păcii și mediator al conflictelor internaționale, în special în lumea academică.

Despre aceste aspecte și implicațiile lor vom discuta miercuri, 15 iulie, de la ora 11:00, când vă așteptăm la a doua întâlnire din cadrul seriei de vară a „Atelierului de gândire critică” de la Muzeul Alexandru Duma.

Afiș al evenimentului „Atelierul de Gândire Critică – Olanda în Marele Război”, organizat de Muzeul Alexandru Duma. Evenimentul are loc în 15 iulie 2026, ora 11:00, la Muzeul Alexandru Duma, Calea Moților nr. 11, sala 502. Designul include un fundal în nuanțe de albastru și roz, cu ilustrații stilizate reprezentând o floare și o pasăre.

Detalii

Dată:
15-07-2026
Oră:
11:00 am - 12:30 pm

Organizator

Muzeul Alexandru Duma
Telefon:
0743 063 956
Email:
duma.muzee@ubbcluj.ro

Loc de desfășurare

Muzeul Alexandru Duma
Calea Moților, nr. 11, et. 5, sala 502
Cluj-Napoca, Cluj 400001 Romania
+ Hartă Google
Telefon:
0743 063 956
23-07-2026 @ 11:00 am
23-07-2026 @ 12:30 pm
A șaptea întâlnire de vară a „Atelierului de gândire critică” de la Muzeul Alexandru Duma aduce în discuție o temă mai puțin obișnuită, anume aplicarea testelor de inteligență în procesul de recrutare. Despre ideologia din spatele acestor teste și despre rezultatele lor vom discuta alături de invitata muzeului, d-ra Alina Rogojan, studentă la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației. Vă așteptăm la muzeu joi, 23 iulie 2026, de la ora 11.00!
22-07-2026 @ 11:00 am
22-07-2026 @ 12:30 pm
A șasea întâlnire de vară a „Atelierului de gândire critică” de la Muzeul Alexandru Duma revine la tema contribuțiilor feminine în domeniul științei, de data aceasta dintr-o perspectivă diacronică. Veți avea ocazia de a afla cum a evoluat statutul femeii în lumea savantă de-a lungul istoriei alături de invitata muzeului, d-ra Cristina Zaha, doctorandă la Facultatea de Istorie și Filosofie. Vă așteptăm la muzeu miercuri, 22 iulie 2026, de la ora 11.00!
21-07-2026 @ 11:00 am
21-07-2026 @ 12:30 pm
Datorită recentului film care i-a fost dedicat, Oppenheimer nu mai are nevoie de prezentare. Omologul său german însă, Werner Heisenberg, a rămas în continuare o figură ambiguă, a cărui atitudine din timpul războiului continuă să ridice semne de întrebare. Și lui i-a fost dedicat un film bazat pe o piesă de teatru care explorează alegerile sale dintr-un moment esențial al istoriei secolului XX. De asemenea, cercetări recente au adus în prim plan noi perspective asupra raporturilor sale cu regimul nazist.…
17-07-2026 @ 11:00 am
17-07-2026 @ 12:30 pm
A patra întâlnire din cadrul „Atelierului de gândire critică” de vară al Muzeului Alexandru Duma va fi o activitate de tip CITY HUNT, în cadrul căreia vom explora orașul descoperind cine sunt locuitorii tăcuți, dar prezenți în continuare alături de noi, care au trăit evenimentele Primului Război Mondial. Traseul începe la muzeu, de la ora 11:00. Vă așteptăm vineri, 17 iulie, să (re)descoperiți orașul alături de noi!